Despre mine
M-am născut în data de 3 Iulie 1978. Trăiesc… și am să mor.
L-am cunoscut pe Dumnezeu încă din copilărie, nașa fratelui meu. De mic copil m-a învățat ce înseamnă rugăciunea, posturi, deoarece ea era ucenica Sfântului Paisie Olaru și la ea veneau foarte mulți preoți acasă.
Era văduvă de peste 40 de ani, la ea candela nu se stingea niciodată zi și noapte, citea Psaltirea, ceasurile, acatiste și paraclise și zilnic săvârșea Laudelele.
Când bunicii plecau la muncă, mă duceam la ea și acolo am deprins taina rugăciunii.
După ce am terminat liceul, primul drum a fost în Sfântul Munte Athos. Acolo am cunoscut părinți cu viață sfântă, printre ei pe părintele Dionisie Ignat, de curând trecut în calendar ca Sfânt.
În țară m-am învrednicit bunul Dumnezeu să cunosc părinți care astăzi sunt trecuți în calendar ca sfinți, printre ei părintele Cleopa, părintele Argatu, părintele Sofian Boghiu, părintele Galeriu, părintele Teofil Pârâianu, părintele Iustin Pârvu și nu în ultimul rând pe părintele Arsenie Papacioc, care mi-a fost și duhovnic.
În anul 1999 am fost rasoforit (prima treaptă în viața monahală), la Mănăstirea Sihăstria Rarăului de părintele arhimandrit Ioan Neagoe și de părintele ieroschimonah Haralambie, cu numele de Mihail.
În anul 2001, când Înalt Preasfințitul Teodosie a venit în scaunul Tomisului, venind acasă într-o vizită la părinți, am mers să iau binecuvântare de la Înaltpreasfințitul, care, când m-a văzut, m-a îndemnat să rămân pe meleagurile natale, unde am început o mănăstire.
Totodată, m-am înscris și la Facultatea de Teologie din Constanța.
Drumul și viața a început un urcuș deoarece locul unde doream să facem Sfânta Mănăstire era fără apă și fără curent electric, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am izbândit și am ridicat cu sprijinul oamenilor un locaș de închinare cu hramul Sfântul Ierarh Bretanion și Sfântul Ierarh Nicolae.
Până în anul 2008 am slujit la acest sfânt locaș. În această perioadă, în 2003, am fost călugărit în duminica a cincea a Paștelui, apoi de Florii am fost hirotonit ca diacon postului mare, urmând ca în Joia Mare să fiu preoțit.
Din acel an viața a luat un contur, învățăturile pe care le-am dobândit de la Sfinții Părinți trebuia să le pun în aplicare, ajutând oamenii bolnavi cât și pe cei care erau în nevoi și neputințe.
În anul 2009 am fost trimis în Spania, Sevilla, unde am deschis o parohie românească. Apoi, în 2010 am fost în Milano, unde am slujit doi ani. În 2012 am fost trimis în regiunea Brescia, lângă lacul de Garda, unde am redeschis o mănăstire care a fost închisă încă de pe vremea leprei. Aici am slujit o perioadă de doi ani și jumătate.
Din cauza problemelor de sănătate m-am întors în țară în 2017, unde am întâlnit o doamnă avocată, Maria, care a ridicat o mănăstire la intrare în Constanța și dorea slujitor în această mănăstire.
În 2019 mănăstirea, din anumite probleme juridice, a fost scoasă la licitație de ANAF Constanța și, cu ajutorul lui Dumnezeu și a oamenilor cu bună credință, am reușit să cumpărăm această mănăstire, care aproape 20 de ani a fost închisă.
Mănăstirea, fiind închisă, ajunsese într-o stare degradabilă: ploua în biserică, geamurile din lemn erau putrezite, în biserică nu se aflau decât câteva icoane vechi, cu geamuri sparte pe pereți.
Cu ajutorul lui Dumnezeu și a oamenilor cu bună credință am reușit să dăm viață acestei sfinte biserici și chiar să o transformăm în mănăstire.
Aici am început să o luăm de la început.
De unde am început.. si unde am ajuns…?
Omenește era imposibil, în ziua incendiului, apoi cu furtuna care ne-a stricat acoperișul, e un vis prea frumos și prea departe, dar împreună, cu siguranță, vom reuși.
Când te gândești că totul a plecat de la un cort… Cum să nu dai Slavă Bunului Dumnezeu?
La școala vieții nu se dau diplome
Promovarea este pecetluită cu fericirea, iar corigența cu nefericirea. Se dau restanțe până se iau note de trecere la toate examenele. Fiecare clipă pe care o trăim reprezintă șansa de a schimba totul în viața noastră.
Să învăț să Iert și să Iubesc
Cât e nevoie. După ce învățăm să iubim murim. Nădăjduiesc ca Dumnezeu să poată să-și facă Autoportretul în chipul sufletului meu. Am strâns o mulțime de cartoane ori daruri care m-au îmbrăcat și dezbrăcat cu cuvinte.
În unele m-am întâlnit cu Dumnezeu, în altele cu omul, gol sau plin.
Am devenit monah dintr-un dor de împlinire și sfințenie, firesc.
Îmi doresc să reușesc să-I scriu mai atent o scrisoare de dragoste lui Doamne într-un fel unic, irepetabil și personal.
Lumea are nevoie de dragoste.
Un gând
Trecem prin viață cu tălpile sufletului prin foc ca să învățăm să mergem pe apă. Povestea vieții fiecăruia dintre noi poate deveni oricând povestea vieții unui sfânt. Pentru că orice sfânt are un trecut și orice păcătos are un viitor. De noi depindem ce scriem acolo.
Rușinea și critica nu schimbă niciodată o persoană.
Doamne, Ți-am spus astăzi că Te iubesc?! ❤✝
